Bucureşti 16 Septembrie 2008. Conform legislaţiei şi principiilor internaţionale de management al deşeurilor, România trebuie să îndeplinească anumite cerinţe în privinţa reciclării şi valorificării deşeurilor de ambalaje. O importantă responsabilitate revine companiilor care introduc pe piaţă produse ambalate. Acele companii care îşi îndeplinesc aceste obligaţii plătind pentru colectarea deşeurilor de ambalaje pe care le generează, se evidenţiază prin marca Punctul Verde pe ambalajul produselor lor.
Eco-Rom Ambalaje S.A. a dezvoltat un sistem prin care realizează obligaţiile companiilor de valorificare a deşeurilor de ambalaje şi deţine licenţa mărcii Punctului Verde în România. În prezent, peste 1000 de companii din România îndeplinesc cerinţele legale cu sprijinul acestei companii.
În perioada 9-14 Septembrie Eco Rom Ambalaje a organizat în cadrul BCR Open Tenis România campania „Performanţa sportivă într-un mediu sănătos!” prin care a urmărit informarea publicului cu privire la activitatea de reciclare a deşeurilor de ambalaje şi a semnificaţiei mărcii internaţionale Punctul Verde pe ambalajele produselor. Cei 1750 de participanţi la concurs au răspuns la întrebările postate zilnic pe site-ul companiei şi în spaţiul amenajat în cadrul competiţiei sportive.
Detaliile răspunsurilor la întrebările postate au reliefat:
-
Peste 80% din participanţi cunosc marca Punctul Verde şi faptul că aceasta se găseşte pe ambalajele produselor.
-
Peste 60% din participanţi au declarat că marca Punctul Verde reprezintă un semn al colectării şi reciclării ambalajelor.
-
90 % stiu că reciclarea ambalajelor este o obligaţie legală în toate statele Uniunii Europene.
-
Aproape 100% ştiu că marca Punctul Verde este o marcă internaţională care se regăseşte în celelalte state europene.
Numărul mare de răspunsuri corecte primite zilnic relevă o bună cunoaştere a participanţilor referitor la semnificaţia mărcii Punctul Verde , precum şi la aspecte ce ţin de activitatea de reciclare a ambalajelor în România.
„Atunci când am demarat această campanie nu ne aşteptam ca populaţia să fie foarte atentă la detaliile aflate pe ambalajele produselor. Am fost surprinşi de calitatea răspunsurilor şi faptul că participanţii au fost interesaţi să afle cât mai multe informaţii despre problematica ambalajelor şi a reciclării acestora. Asta ne confirmă că există o masă critică de populaţie sensibilă la problematica reciclarii şi care doreşte să se implice. Nu ne mai rămâne decât, atât noi, cât şi toţi cei implicaţi în această activitate, să oferim cele mai eficiente soluţii” a declarat Sorin Cristian Popescu, directorul general al companiei Eco Rom Ambalaje S.A.
Eco-Rom Ambalaje S.A. a implementat în România, în anul 2004, sistemul de management integrat al deşeurilor de ambalaje Punctul Verde . La ora actuală 1.025 de companii responsabile îşi îndeplinesc obiectivele de reciclare şi valorificare prin acest sistem.
Sistemul Punctul Verde este cel mai performant sistem de management al deşeurilor de ambalaje, fiind implementat în 30 de state din Europa, 130.000 de companii fiind afiliate la acest sistem.
Marca Punctul Verde este o marcă de dimensiune internaţională, peste 460 de miliarde de ambalaje fiind etichetate cu acest simbol.
Pentru informaţii suplimentare, vă puteţi adresa S.C. ECO-ROM AMBALAJE S.A., Lorita Constantinescu, Director Relaţii Publice&Comunicare.: lorita.constantinescu@ecoromambalaje.ro, mobil 0730 55 66 43.