Right green background
 
 
Eco Rom Ambalaje a primit Premiul Special la Gala Infomediu Europa! ( 09/01/2008 )

Eco Rom Ambalaje S.A. a primit Premiul Special pentru întreaga activitate a anului 2007 şi implicare în conferinţele “Instrumente de Mediu în Dezvoltarea Afacerii”. Premiul a fost acordat în cadrul evenimentului Gala Premiilor Revistei Infomediu Europa.

Conferinţele din seria “Instrumente de mediu în dezvoltarea afacerii”, au fost lansate în februarie 2007, de către săptămânalul Reporter Economic şi Alianţa Confederaţiilor Patronale din România, sub înaltul patronaj al Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile şi al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.
 
Evenimentele din cadrul seriei de conferinţe au continuat, în aceeaşi manieră, la Durău (în prioada 5 – 6 mai 2007), Constanţa (1 – 2 iunie), Ploieşti (pe 6 şi 7 iulie), Cluj-Napoca (în intervalul 6 - 7 septembrie), Sibiu (28 - 29 septembrie), Rîmnicu-Vâlcea (pe 12 şi 13 octombrie), încheindu-se la Timişoara, în perioada 2 - 3 noiembrie 2007. Seminariile au fost atât un prilej de informare, cu privire la recentele norme europene în materie de protecţie a mediului înconjurător, cât şi o ocazie de a afla care sunt cele mai noi proiecte de finanţare, pe componenta de mediu, din cadrul fondurilor structurale, oferind oportunitatea de a încheia parteneriate de afaceri viabile.
 
Prezentarile susţinute de Eco Rom Ambalaje SA la aceste întîlniri au prilejuit discuţii referitoare la politicile de gestionare a deşeurilor de ambalaje, de la nivel judeţean şi naţional.
 
În cadrul Galei Premiilor Revistei Infomediu au mai fost decernate următoarele premii:
 
Promovare Europeană a Instrumentelor de Mediu – pentru Dagmar Diwok, expert Comisia Europeană, care a militat activ pentru protecţia mediului înconjurător, inclusiv în România;

Premiul de Excelenţă – pentru Mihai Toti, Presedintele Admnistraţiei Fondului pentru Mediu pentru activitate notabilă în favoarea protejării mediului;

Omul Verde – premiul pentru Silviu Prigoană, personalitate a vieţii publice, care s-a remarcat în anul 2007, prin acţiuni de protejare a mediului înconjurător;

Primăria Verde – premiul pentru Primaria Tg. Jiu, care a implementat un program integrat al managementului deşeurilor;
 
Premii pentru presă – pentru contribuţia adusă la conştientizarea problemelor de mediu. Premiile au fost acordate următoarelor publicaţii şi programe: Adevărul Verde din cadrul cotidianului Adevărul, postul Realitatea TV şi emisiunea Linia Verde, TVR.

Alte stiri:
  1. 09/09/2010, A inceput campania anuala de colectare selectiva!
  2. 31/08/2010, Festivalul Peninsula - Colectarea Selectiva in Imagini
  3. 25/08/2010, Eco-Rom Ambalaje colecteaza selectiv la Festivalul Peninsula
  4. 12/07/2010, Ai cont pe Facebook? Alatura-te comunitatii Eco-Rom Ambalaje!
  5. 07/07/2010, Raport Anual Eco-Rom Ambalaje 2009
  6. 31/05/2010, Expo-Conferinta Internationala din Industria laptelui - Brasov 3-5 Iunie
  7. 13/05/2010, Colecteaza selectiv deseurile pe ritmuri de rock!
  8. 20/04/2010, Green Business Index - topul companiilor verzi din Romania
  9. 12/03/2010, Colecteaza, recicleaza ®Evolutioneaza!!!
  10. 18/02/2010, Anul 2009, un real succes in reciclarea ambalajelor!
  11. 12/08/2009, Eco-Rom Ambalaje dă startul Caravanei Colectării Selective!
  12. 30/07/2009, Peste 1000 de kg. de deseuri de ambalaje au fost colectate la Festivalul Peninsula
  13. 17/06/2009, Camera Deputatilor colecteaza selectiv!
  14. 02/03/2009, Raport Anual 2008, cinci ani de succes!
  15. 29/04/2009, Colectarea selectivă – singura soluţie pentru atingerea ţintelor naţionale de valorificare şi reciclare!
  16. 14/04/2009, Elevii din Zalău studiază colectarea selectivă în şcoli!
  17. 19/02/2009, 100.000 de copii din România vor învata alfabetul colectarii selective!
  18. 10/11/2008, Manualul “Învăţăm să reciclăm ambalajele” a ajuns în şcolile braşovene
  19. 16/09/2008, Punctul Verde - emblema companiilor responsabile
  20. 08/09/2008, “Ce stim despre Punctul Verde si activitatea de reciclare a ambalajelor in Romania ?”
  21. 15/07/2008, Premiera nationala: \"Studiul IMAS releva ca romanii colecteaza selectiv\"
  22. 12/06/2008, Eco Rom Ambalaje premiaza jurnalismul de mediu
  23. 19/05/2008, Responsabilitatea producătorului va rămâne cheia realizării obiectivelor de dezvoltare durabilă - Congresul Pro Europe – 15-16 mai, Praga
  24. 04/02/2008, Eco-Rom Ambalaje a valorificat o treime din cele 660 mii tone de ambalaje puse pe piaţă de cele 917 companii afiliate sistemului Punctul Verde
  25. 17/01/2008, Colectarea selectivă se învaţă în şcoală !
  26. 09/01/2008, Eco Rom Ambalaje a primit Premiul Special la Gala Infomediu Europa!
  27. 14/09/2007, Si Pitestiul incepe sa colecteze selectiv!
  28. 05/09/2007, Cluj Napoca - Instrumente de mediu in dezvoltarea afacerii
  29. 03/09/2007, Noul director al departamentului consultanta tehnica si legislativa
  30. 25/06/2007, Un nou serviciu gratuit pentru membri Eco-Rom Ambalaje SA!
  31. 14/05/2007, Revizuirea Directivei Europene referitoare la Deseuri – Bruxelles, mai 2007
  32. 08/05/2007, Sectorul 6 colecteaza selectiv deseurile! Participa si tu!
  33. 09/04/2007, Infiintarea Serviciului de Consultanta tehnica si legislativa