Colectare Selectiva
Pubele
Business Page
Oameni
Autoritati
Business People
Raport anual 2008
Publicatii de mediu
Green Report

Cluj Napoca - Instrumente de mediu in dezvoltarea afacerii

Săptămânalul Reporter Economic şi Expo Transilvania S.A sub înaltul patronaj al Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile vă invită să participaţi la Cluj Napoca în data de 06-07 septembrie 2007 la evenimentul din ciclul de conferinţe “Instrumente de mediu în dezvoltarea afacerii”.

Organizat in parteneriat cu Eco Rom Ambalaje SA, Petrom, Rosal si Finsiel, evenimentul propune companiilor şi instituţiilor publice, o dezbatere privind problematica protectiei mediului in conditiile dezvoltarii actuale a economiei si afacerilor, precum si accesarea fondurilor structurale specifice componentei de mediu.

Prima zi a conferinţei se va axa pe problematica gestionării deşeurilor în Romania. Vor fi dezbatute aspecte ale implementarii directivelor europene in domeniul gestionării ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, gestionarea deşeurilor care provin din fabricile de ciment şi a deseurilor provenite din echipamentele electrice şi electronice. În cea de a doua zi cei care vor fi prezenţi vor primi răspunsuri concrete privind: oportunităţile de accesare a fondurilor europene în domeniul mediului, modalitatea de gestionare a situaţiilor de risc în condiţii de viituri extreme cu oferirea de soluţii eficiente şi ecologice pentru protecţia la inundaţii şi mijloacele de protejare a biodiversităţii prin implementarea în România a reţelei europene “Natura 2000”.

Evenimentul va fi onorat de prezenţa urmatoarelor personalităţi: Attila KORODI, Ministru, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Zoltan Levente Nagy, Preşedinte, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Mihai Toti, Preşedinte Administraţia Fondului pentru Mediu, Lucia Ana Varga, Secretar de Stat Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Silviu STOICA, Secretar de Stat Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile. Dezbaterile vor fi susţinute de specialişti ai autoritatilor centrale, de reprezentanţii administraţiei locale, precum şi cei ai companiilor din diverse industrii, retail, operatori de profil, firme de consultanţă, alături de autorităţile publice locale, ONG-uri şi mass-media de specialitate.

Parteneri SC PETROM SA, SC Eco Rom Ambalaje, SC Finsiel Romania , SC Rosal, SC Apa Canal 2000

Partenerii media Agenţia de presă Rompres, Bursa, Curierul Naţional, Revista Energia, Radio RFI, Radio Mix, www.smartfinancial.ro, www.immromania.ro, www.comunicatedepresa .ro